Home » Duminica asta, de la ora 15:00, mare derby în fotbalul județean: Progresul Năsăud – Minerul Rodna, LIVE pe Facebook Mesager24.ro!

Duminica asta, de la ora 15:00, mare derby în fotbalul județean: Progresul Năsăud – Minerul Rodna, LIVE pe Facebook Mesager24.ro!

Publicat de Radu SÎRBU
1305 Vizualizari

Pe 7 mai, sezonul regular din Seria Nord a Ligii a IV-a din Bistrița-Năsăud se încheie cu un meci de mare tradiție în fotbalul județean și nu numai. Este vorba despre partida în care Progresul Năsăud primește Minerului Rodna, un derby ce se anunță spectaculos din partea unor formații calificate deja în Playoff.

Lideri în Seria Nord, rodnenii vin la Năsăud cu gândul numai la victorie după cum ne-a declarat astăzi Ucu Bodriheic – președintele clubului sportiv Minerul. De cealaltă parte, și trupa antrenată de Relu Georgiță este optimistă în ceea ce privește obținerea unui succes așteptat de toți suporterii năsăudeni. Notabil este și faptul că pentru acest meci Primăria Năsăud a pregătit pentru tricouri noi pentru formația gazdă, personalizate cu sigla clubului și sponsorul principal al echipei care este administrația orașului, primarul Dorin Vlașin fiind un fan împătitimit al Progresului. Meciul va fi arbitrat de centralul Gabriel Gotea, ajutat la cele două tușe de asistenții Valer Rus și Marius Gâțan. Observator din partea AJF BN va fi profesorul Liviu Pop.

Privind cu ochii la clasament, un succes al Minerului ar propulsa formația Rodnei drept mare favorită la titlul de campioană al acestui sezon, echipă ce ar porni în Playoff cu o zestre de 10 puncte în contextul în care în faza finală se iau în considerare doar rezultatele directe ale celor trei echipe calificate. O victorie a năsăudenilor ar echilibra disputa în care Progresul va intra cu 6 puncte în Playoff. În această ultimă etapă a sezonului regular Silvicultorul Maieru, cea de-a treia formație calificată în Playoff, va sta, însă echipă antrenată de Ionel Coșneac are deja asigurat locul 2 în clasament datorită golaverajului consistent.

La ora actuală, meciurile directe dintre cele trei formații calificate din Seria Nord în Playoff, arată astfel: Silvicultorul Maieru – Progresul Năsăud 5-1, Progresul Năsăud – Silvicultorul Maieru 5-1, Minerul Rodna – Silvicultorul Maieru 2-2, Silvicultorul Maieru – Minerul Rodna 0-3, Minerul Rodna – Progresul Năsăud 3-2.

Cert este că duminică, cu începere de la ora 15:00, la Năsăud se va juca un meci ce se anunță electrizant datorită orgoliilor călite în istoria de peste o jumătate de secol a acestei dispute fotbalistice de tradiție în Țara Năsăudului. Dacă nu puteți să ajungeți la meci, Mesager24.ro vă oferă posibilitatea de a-l urmări pe pagina de Facebook a ziarului într-o transmisie în direct. Până atunci, iată programul ultimei etape de duminică – 7 mai, și clasamentul la zi:

Progresul Năsăud – Minerul Rodna
CS Valea Bârgăului – Heniu Leșu (de la ora 14:00)
Someșul Feldru – ACS Dumitra (de la ora 12:00)
Eciro Forest Telciu – Hebe Sângeorz-Băi (de la ora 14:00)
Silvicultorul Maieru va sta.

Clasament:

  1. Minerul Rodna 15 13 2 0 79-11 41
  2. Silvicultorul Maieru 16 13 1 2 101-22 40
  3. Progresul Năsăud 15 12 1 2 70-17 37
  4. Eciro Forest Telciu 14 8 2 4 27-21 26
  5. Heniu Leșu 14 6 0 8 23-54 18
  6. CS Valea Bârgăului 15 4 3 8 18-49 15
  7. Someșul Feldru 15 1 2 12 15-71 5
  8. Hebe Sângeorz-Băi 14 1 1 12 13-54 4
  9. ACS Dumitra 14 0 4 10 14-61 4

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"