Doamnele și domnișoarele din comuna Târlișua au fost sărbătorite astăzi, în avans, pentru de 8 Martie, de Primăria și de Consiliul Local la inițiativa primarului Vlăduț Purja. Femei de toate vârstele s-au distrat, au mâncat, au dansat și s-au simțit foarte bine, uitând astfel pentru câteva ore de toate grijile. La sărbătoare a participat și senatorul Cristian Nicula, fiu al satului.





Primarul Vlăduț Purja ne-a transmis că femeile din comună au avut parte de o petrecere pe cinste.
“La Târlișua, luna martie, a început cum nu se poate mai frumos, și anume: cu o petrecere pentru doamnele și domnișoarele din comuna noastră! Acestea au lăsat de o parte, pentru câteva ore, grijile cotidiene și au petrecut, împreună, momente inedite și cu multă, multă voie bună.
De asemenea, a fost o adevărată onoare să îl avem alături, în comunitatea noastră, pe domnul senator Nicula Mircea Cristian, fiu al satului, care a ales ca în aceste zile de început de primăvară să fie „acasă”.
Doresc să mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și să ne revedem sănătoși pentru a sărbători și petrece împreună cât mai multe evenimente de acest gen”, a ținut să sublinieze primarul Vlăduț Purja.
Târlișencele s-au distrat timp de mai multe ore, au avut parte de mai multe feluri de mâncare, ca la orice petrecere care se respectă, s-au prins în hore, au dansat pe ritmuri populare. La final, toți cei prezenți și-au făcut o promisiune, să se revadă în aceeași formulă, în același loc pentru a sărbători Ziua Femeii și anul viitor.