
Ultimul sfârșit de săptămână a venit cu un eveniment notabil în viața fabricii de cherestea STAR GATE din comuna Ilva Mică, o unitate reprezentativă pentru mediul de afaceri al județului Bistrița-Năsăud ce are în spate o istorie de peste 150 de ani. Este vorba de inaugurarea noului sediu al firmei, un imobil ce se remarcă prin linia arhitecturală modernă.
Noua clădire are spații de birouri moderne, spații deschise, săli de ședințe, într-un tot confortabil care va permite angajaților să fie mai eficienți în oferirea unui serviciu de cea mai bună calitate. ”Crearea unui mediu de lucru plăcut nu este ceva ce se poate întâmpla peste noapte ci reprezintă rezultatul eforturilor depuse de lideri pentru cultivarea unor valori de succes în rândul angajaților precum respectul, comunicarea și rezolvarea problemelor. Pentru noi este important ca toți angajații fie ca este vorba despre manageri sau persoane aflate la început de carieră să simtă ca fac parte dintr-o echipă, să fie integrați și să aibă parte de o bună colaborare cu cei cu care lucrează”, au ținut să transmită reprezentanții STAR GATE pe pagina de socializare a companiei ce face parte din grupul de firme FRASINUL, grup de firme deținut de omul de afaceri Traian Larionesi.
De altfel, acesta împreună cu frumoasa sa familie au fost prezenți la inaugurarea oficială ce a avut loc vinerea trecută.


















