Ca oamenii ai pământului care l-a dat lumii pe Coșbuc și Rebreanu este firesc să nu uităm că la data de 9 mai 1918 a trecut la cele veșnice George Coșbuc, cel care fost întâiul mare poet pe care Ardealul l-a dat literaturii române, după cum remarca Liviu Rebreanu, și a primit încă din timpul vieții epitetul de poet „al țărănimii” pentru preocuparea sa de a reda atmosfera și specificul vieții sătești în cele mai multe dintre poeziile sale.
Copilăria petrecută în satul Hordou s-a reflectat puternic și definitoriu în opera lui Coșbuc. Școala a început-o în satul natal, iar clasele a II-a și a III-a le-a făcut la școala elementară din Telciu, unde predarea era în limba germană, ceea ce l-a ajutat foarte mult mai târziu.
Când era liceean la Năsăud, elevul Coșbuc stătea în gazdă la un învățător care studiase la Praga. Casa o împărțea cu mai mulți colegi, gătindu-și zi de zi din alimentele trimise de acasă. Hrana era simplă: pâine de porumb, mămăligă, brânză, lapte, ouă, cartofi și destul de rar carne. „Doisprezece dintre patrusprezece, câți urmam clasa a opta de liceu din Năsăud, eram băieți de țărani oieri, purtam căciuli și ițari. Vacanțele ni le petreceam prin păduri și munți, căci numai la școală eram domnișori, iar acasă eram ciobani”, povestea mai târziu poetul.
Coșbuc credea că poeților li s-a dat „Să audă mai bine, să simtă mai viu/ A lumii întreagă durere”, dar și că au rolul de luminare a semenilor, iar de la acest crez n-a abdicat niciodată. A devenit unul dintre cei mai erudiți scriitori români, ajungând nu doar un poet îndrăgit, ci și un mare traducător. Nu a încetat să „traducă” și altfel, pe limba oamenilor simpli, marile idealuri și sentimente ale umanității.
Așa cum scria același Liviu Rebreanu la puțin timp după moartea poetului ce a avut loc la data de 9 mai 1918, ”opera lui Coșbuc a adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc”.
Pentru că, în universul Coșbuc, ”Patria română” este definită drept:
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au sfărâmat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii,
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte;
Numai noi cu-acelaşi nume,
Numai noi români pe lume,
Toţi cu-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie.
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească,
Şi vor face tot mai mare,
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.
