
Și în acest sfârșit de săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier, dar și cei ai structurilor de poliţie rutieră orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea riscurilor la care se expun participanții la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Astfel, au fost depistați și opriți în trafic mai mulți șoferi care nu au înțeles faptul că atunci când nu respectă regulile de circulație pun în pericol atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Asrfel, în Țara Năsăudului polițiștii au identificat în trafic conducători auto fără permis ori băuți. Dar iată cele mai importante exemple:
La data de 14 februarie a.c., polițiștii din Năsăud au oprit și verificat în trafic un autoturism care circula pe raza orașului și la volanul căruia se afla o tânără de 24 de ani, din Feldru.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul pe care l-a condus i-ar fi fost încredințat de către o tânără de 24 de ani, din Năsăud. Acesta din urmă, ar fi știut faptul că tânăra din Feldru nu are permis de conducere.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
La data de 14 februarie a.c., pe drumul județean 172B, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat și oprit în trafic, pe un tânăr de 24 de ani, din Parva, în timp ce conducea un autoturism.
Acesta a fost depistat pe raza localității Rebra, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 14 februarie a.c., în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii din Năsăud au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe raza orașului.
Astfel, în urma verificărilor, rutieriștii au constatat faptul că la volan se află un tânăr de numai 17 ani, din Dumitra, care nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule. Tot cu această ocazie, polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul aparține unui bărbat de 34 care se afla în autoturism și care i l-ar fi încredințat minorului, deși ar fi știut că nu deține permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 16 februarie a.c., ora 00.30, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din Sângeorzu Nou, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 15A, pe raza localității Sărățel, deși nu deținea permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul pe care-l conducea nu este înmatriculat, iar numerele montate pe acesta aparțin altui autoturism. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.
La data de 15 februarie a.c., polițiștii din Năsăud l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitate, care conducea un autoturism.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 16 februarie a.c., ora 00.30, polițiștii din Năsăud l-au oprit în trafic și l-au testat cu aparatul etilotest pe un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Dumitra, care conducea un autoturism pe raza orașului.
Rezultatul testării a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
La data de 16 februarie a.c., pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 28 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme.
Conform verificărilor, un tânăr de 18 ani, din Agrieș, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care a oprit la culoarea roșie a semaforului și care era condus de un bărbat de 34 de ani, din Bistrița.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 16 februarie a.c., ora 09.32, pe drumul comunal 41, în localitatea Runcu Salvei, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat doar cu avarii.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre șoferi, respectiv un bărbat de 53 de ani, din Nimigea de Sus. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 16 februarie a.c., ora 16.44, pe drumul comunal 2H, pe raza localității Anieș, polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi l-au depistat și oprit în trafic pe tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere fără permis.