”Astăzi a fost o zi cu totul specială pentru educația din Bistrița-Năsăud: una dintre cele mai importante unități de învățământ din județ, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, și-a redeschis porțile, într-o clădire complet reabilitată, modernizată și pregătită pentru generațiile următoare.
Peste 1.700 de elevi învață aici, într-un monument istoric cu o simbolistică aparte, fostul gimnaziu luteran de băieți, construit în 1911.
În 1911, la inaugurarea clădirii, a fost îngropat un mesaj pentru viitor, care însă s-a pierdut în timp. Astăzi, corectăm acel moment: am lăsat un nou mesaj pentru elevii anului 2125, păstrat într-o capsulă a timpului confecționată din metal, îngropată în curtea liceului, într-o clepsidră stilizată, care va fi deschisă peste un secol și conține mesaje pentru generațiile viitoare.
Valoarea totală a investiției a depășit 84 de milioane de lei, prin fonduri alocate în mare parte de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, dar și de Primăria Bistrița.
Felicitări colegului și prietenului meu, Daniel Suciu, care a început acest proiect în 2019 în calitate de ministru al dezvoltării, dar și dascălilor, elevilor și tuturor celor implicați!”, a ținut să precizeze Minstrul Bogdan Ivan pe pagina sa de Facebook.