Home » Noul sezon al Băilor Figa a fost deschis cu o premieră națională: aerosoli salini în aer liber

Noul sezon al Băilor Figa a fost deschis cu o premieră națională: aerosoli salini în aer liber

Publicat de Radu SÎRBU
1216 Vizualizari

De joi, 25 iunie, Complexul balnear Băile Figa, a dat startul unui nou sezon estival cu o noutate în premieră naţională: un pavilion de aerosoli salini în aer liber, care va putea fi folosit şi în această perioadă de stare de alertă.

Potrivit celor declarate pentru AGERPRES de către primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, inspirație pentru acest proiect a venit de la partenerii din Polonia.

„Două zone de aerosoli sunt noutatea, aerosoli salini, în exterior, care se pot folosi şi în această stare de alertă, fiindcă sunt în aer liber şi se poate respecta distanţarea. În Polonia mai există aşa ceva, am înţeles că ar fi şi în Germania, dar în România e în premieră: primii aerosoli care se construiesc în România. Este un concept pe care l-am adus din Polonia şi deja funcţionează, folosind depozitul de sare pe care îl avem, printr-un sistem de pompare special. Are o dispersie longitudinală, e o construcţie interesantă din spini”, a explicat primarul.

Edilul spune că, odată cu deschiderea sezonului estival, au apărut primii turişti din alte judeţe, iar cei care deţin pensiuni turistice în zonă au făcut deja rezervări până la sfârşitul lunii iulie.

„Avem deja primii 20 de turişti. Chiar am vorbit cu două familii din Botoşani, venite cu rulota, şi spuneau că sunt clienţi de la început, de când erau primele bazine. (…) Am vorbit cu operatorii care cazează şi mi-au spus că au deja rezervări făcute pe acest sfârşit de săptămână şi pe toată luna iulie, deci avem o garanţie că vor fi turişti”, a spus Nicolae Moldovan.

Primarul oraşului Beclean consideră că, având o suprafaţă exterioară de 15 hectare, complexul balnear poate primi peste 3.500 de turişti pe zi.

„Măsurile nu au redus din capacitate, fiindcă avem 15 hectare, zona de afară. Numai să vină atâţia câţi pot să respecte această distanţare. Undeva la 3.500 – 4.000 de persoane pot intra, fără nicio problemă. În piscine, vom monitoriza să fie respectată distanţa. Acolo nu vor mai fi situaţii în care să se apropie foarte mult şi nu vom mai folosi colacii, ca să nu poată fi utilizaţi de mai multe persoane. Fiecare poate să îşi aducă, pentru râul leneş, colacul personal de acasă”, a afirmat Moldovan.

Consiliul Local Beclean a decis ca tarifele pentru sezonul de vară 2020 să rămână nemodificate, în pofida costurilor suplimentare generate de măsurile de protecţie impuse. Astfel, biletul de intrate este de 15 lei, iar accesul la tobogane se va plăti suplimentar, cu 10 lei.

Băile Figa reprezintă o atracţie turistică pe perioada verii nu numai pentru locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud, ci şi pentru turişti din judeţele limitrofe şi din zona Moldovei.

Foto: Instants4ever

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIE 0784 832 575