Astăzi, la sediul PSD Bistrița-Năsăud, secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că peste 187 milioane lei vor veni în judeţ în investiţii de construire sau extindere a reţelelor de alimentare cu gaze naturale.
Printre cele care vor beneficia de acestă importantă investiție se numără și comuna Coșbuc, primarul Ioan Pavelea fiind de altfel prezent la respectiva conferință de presă (foto – primul din stânga) . Acesta ne-a declarat că vestea primită de la nivel guvernamental este una extrem de importantă pentru comunitatea pe care o reprezintă.
”Primirea finanțării pentru aducțiunea de gaz din comuna Coșbuc este un pas important pentru modernizarea localității noastre! Este vorba de o asociere pentru introducerea gazului pe întreaga Vale a Sălăuţei, asociere din care fac parte comunele Salva, Runcu Salvei, Coşbuc, Telciu şi Romuli. Valoarea alocată este de circa la 52 milioane lei şi vor beneficia de acest serviciu peste 3800 gospodării”, ne-a declarat primarul Ioan Pavelea.
La conferința de presă de la Bistrița au mai fost prezenți primarii Nicolae Bușcoi (Zagra), Gheorghe Onul (Salva) și Gheorghe Bălăjan (Dumitra).

