Home » Procentul de valorificare a deşeurilor colectate ca reciclabile din Bistrița-Năsăud a crescut de trei ori, faţă de 2021!

Procentul de valorificare a deşeurilor colectate ca reciclabile din Bistrița-Năsăud a crescut de trei ori, faţă de 2021!

Publicat de Radu SÎRBU
276 Vizualizari

Procentul de valorificare a deşeurilor colectate de locuitorii județului BN ca reciclabile a crescut în luna iulie de trei ori faţă de media anului trecut, iar suma obţinută prin valorificare până acum este aproape egală cu cea din întreg anul 2021, potrivit datelor publicate luni de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Bistriţa-Năsăud pe pagina de Facebook.
Cei de la ADI susţin că procentul de valorificare a crescut odată cu implementarea colectării „de la poarta casei”, pe patru fracţii distincte.
„Rezultatele obţinute în ultima vreme în reciclarea deşeurilor ne arată că suntem pe drumul cel bun. Conform rapoartelor intermediare de sortare întocmite de operatorul de tratare şi depozitare a deşeurilor de la Tărpiu, s-a înregistrat o creştere semnificativă a procentului de reciclare a deşeurilor colectate din judeţul Bistriţa-Năsăud. De la începutul lunii iulie până în prezent, procentul de valorificare a deşeurilor (valorificare materială şi energetică) este de peste 40%, din totalul deşeurilor colectate ca reciclabile din judeţul nostru. Practic, a crescut calitatea colectării selective, lucru îmbucurător şi încurajator. Acest rezultat vine cu siguranţă ca urmare a implementării măsurii ‘colectarea de la poarta casei’ pe 4 fracţii distincte a deşeurilor din toate zonele de case ale judeţului nostru”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, peste 70% dintre utilizatorii casnici ai serviciului de salubrizare locuiesc la case.

De la începutul acestui an, s-au obţinut din valorificarea deşeurilor reciclabile 1,345 milioane de lei, bani care se vor întoarce în comunităţile locale.

Pe întreg anul 2021, această sumă a fost de 1,5 milioane de lei, realizată cu o medie de reciclare a deşeurilor de aproximativ 14%.

Reprezentanţii ADI Deşeuri Bistriţa-Năsăud au ţinut să felicite cetăţenii pentru modul în care au înţeles importanţa reciclării, menţionând totodată că este important să se continue pe această direcţie „cu responsabilitate şi spirit civic”, pentru a avea un judeţ mai curat şi costuri de salubrizare rezonabile.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIE 0784 832 575