Fotbalul județean se reia oficial peste mai puțin de două săptămâni, mai precis pe data de 3 septembrie, atunci când Liga a IV-a pornește la drum cu două serii, ca înainte de pandemie.
Cea mai puternică este, fără îndoială, Seria Nord, acolo unde s-au înscris: Minerul Rodna, Progresul Năsăud, Silvicultorul Maieru, Someșul Feldru, Hebe Sângeorz-Băi, Eciro Forest Telciu, ACS Dumitra și CS Valea Bârgăului.
În Seria Sud, vor evolua: Real Teaca, AS Archiud, Sportul Beclean, Săgeata Dumbrăvița, Someșul Reteag, Dinamo Uriu, AS Budești, Atletico Monor și Voința Matei.
Duminică, 21 august, la Năsăud, în meci de pregătire s-au întâlnit gazdele de la Progresul și cei de la Eciro Forest Telciu, două echipe de tradiție în fotbalul din Bistrița-Năsăud.
După o partida atractivă, scorul final a fost de 4-4, năsăudenii punctând prin Ghiță Burduhos, Ionuț Covaci și dubla lui Marius Tompa, în timp ce marcatorii Telciului au fost: Gabi Șiriorean (două goluri), Cristi Bortaș și Adrian Todica.
Au fost rulate următoarele garnituri:
PROGRESUL NĂSĂUD – Marian Lucian și Claudiu Contra (portari), Gicu Rus, Florin Marolicaru, Marian Dănilă, Răzvan Granciu, Ionuț Covaci, Claudiu Furcea, Andrei Vasilichi, Dănuț Covaci, Ghiță Burduhos și Marius Tompa.
ECIRO FORES TELCIU – Andrei Bodiu (portar), Ioan Homei, Nicu Ordace, Pantea, Adi Mutu, Lucian Telcian, Fgeorghe Leah, Nicolae Todica, Pavel Ordace, Mureșan Georgel, Cristi Țânca, Ionică Hujda, Mitruț Pop, Ionuț Rusu, Luț Țînca, Cristi Bortaș, Florin Ștefănuț, Cristi Tompa și Gabriel Șiriorean.