Există o realitate incomodă despre care se vorbește prea puțin: în România, unul din trei tineri nu are un loc de muncă.
Datele publicate de Comisia Europeană arată că România are una dintre cele mai ridicate rate de șomaj în rândul tinerilor din Uniunea Europeană.
Dar adevărata problemă nu este doar lipsa locurilor de muncă. Problema este mentalitatea care s-a format în jurul muncii.
Tot mai des întâlnim o imagine devenită aproape normală:
părinții muncesc, iar copiii adulți așteaptă.
Așteaptă jobul perfect.
Așteaptă momentul potrivit.
Așteaptă concursul pentru un post la stat.
Între timp, anii trec.
Generația crescută cu „lasă că fac eu”
Mulți părinți români își iubesc copiii atât de mult încât ajung, fără să își dea seama, să îi protejeze excesiv.
„Lasă că fac eu.”
„Tu vezi-ți de școală.”
„O să ai timp să muncești toată viața.”
Sună ca o grijă părintească. În realitate, aceste mesaje pot transforma copiii în adulți care nu au avut niciodată responsabilitatea muncii.
Pentru că dacă cineva rezolvă mereu lucrurile în locul tău, este foarte greu să începi brusc să le rezolvi singur.
Visul național: stabilitatea absolută
În multe familii românești există un singur ideal profesional considerat cu adevărat valoros: postul sigur la stat.
Stabilitate.
Program previzibil.
Riscuri minime.
Pentru acest vis, unii tineri sunt încurajați să aștepte ani de zile, refuzând alte oportunități până apare „jobul bun”.
Doar că piața muncii nu funcționează așa. Experiența se construiește, nu se așteaptă.
Școala care produce executanți
A doua mare problemă este sistemul educațional.
Școala românească a fost construită într-o epocă în care era nevoie de oameni disciplinați, care execută sarcini și respectă regulile fără întrebări.
Elevii sunt învățați să:
memoreze,
respecte structuri rigide,
evite greșelile.
În schimb, curajul de a experimenta sau de a gândi diferit este rar încurajat.
Mesajul implicit rămâne același de generații:
„Capul plecat sabia nu-l taie.”
Numai că economia modernă nu mai caută capete plecate. Caută oameni care gândesc, creează și își asumă inițiative.
O generație care a învățat să aștepte
Rezultatul acestei combinații dintre familie și sistemul educațional este o generație care, de multe ori, nu a fost pregătită pentru viața reală.
Nu pentru că tinerii nu ar fi inteligenți sau capabili, ne transmite si www.banipecard.ro prin reprezentantii săi.
Ci pentru că au fost învățați mai mult să evite riscul decât să își construiască propriul drum.
Așa apare paradoxul românesc:
economia are nevoie de oameni, dar o parte dintre tineri nu știu de unde să înceapă.
Întrebarea incomodă
Poate că întrebarea nu este doar de ce nu muncesc unii tineri.
Întrebarea este ce le-am spus noi, ca societate, despre muncă.
Pentru că, uneori, realitatea arată astfel:
părinții muncesc, iar copiii așteaptă.
Iar o societate care transformă așteptarea într-un stil de viață riscă, inevitabil, să rămână în urmă.
