Home » Senatorul Ioan Deneş: ”Participarea la orele de educaţie sanitară trebui să aibă acordul părinţilor, după modelul orelor de religie”

Senatorul Ioan Deneş: ”Participarea la orele de educaţie sanitară trebui să aibă acordul părinţilor, după modelul orelor de religie”

Publicat de Radu SÎRBU
161 Vizualizari

Senatorul Ioan Deneş a anunţat că a fost lansată o petiţie online cu tema „Acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală este esenţial” prin care iniţiatorii, Asociaţia Fight for Freedom, cer Parlamentului României să aprobe proiectul de lege care prevede obligativitatea obţinerii acordului părinţilor pentru desfăşurarea în şcoli a orelor pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară. În opinia sa, educaţia sexuală este „arma care distruge inocenţa copiilor noştri”.

Parlamentarul bistriţean a menţionat că una dintre priorităţile legislative ale actualei puteri este modificarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi „tranşarea” subiectului educaţiei sexuale în şcoli. „La ora actuală, Legea 272/2004 prevede la art. 46 că în şcoli trebuie să se ţină în mod obligatoriu ore de educaţie sexuală cel puţin o dată pe semestru, conform Strategiei Biroului Regional pentru Europa al OMS. Se propune modificarea art. 46 alin. (3) lit. i, care să aibă următorul conţinut: „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.” De ce această modificare? Vreau să vă spun trei prevederi din această strategie a Biroului Regional pentru Europa al OMS (…). Această strategie prevede ca de la vârste timpurii, respectiv 0-4 ani, copiii „să fie încurajaţi să practice masturbarea timpurie”; „să îşi descopere zonele corpului care le produc plăcere”, la 9 ani, un copil este învăţat cum să-şi dea acordul pentru primul act sexual. Asta prevede strategia la care se face referire”, a explicat senatorul Ioan Deneş.

Parlamentarul PSD a precizat că în iunie 2020, Parlamentul a aprobat o serie de modificări ale Legii 272/2004m inclusiv acest amendament, doar că preşedintele Iohannis a contestat legea la CCR. Chiar dacă legea a fost găsită constituţională, preşedintele României a trimis legea pentru reexaminare. Practic, acum se doreşte ca acest amendament să rămână nemodificat, adică prăinţii să poată avea un cuvânt de spus, aşa cum au un cuvânt de spus cu privire la ora de religie, de exemplu.

„Recunoaştem nevoia de educaţie sanitară, în contextul în care România are un număr mare de avorturi şi sarcini în rândul minorelor, dar educaţia sanitară presupune nu doar predarea unor noţiuni de anatomie ci conţine şi o dimensiune morală. Educaţia copiilor trebuie să se facă întotdeauna în acord cu valorile şi convingerile religioase, morale şi filozofice ale părinţilor. Statul nu are dreptul să îndepărteze copiii de sistemul de valori al părinţilor lor, trebuie să fie respectat dreptul fundamental la libertarea de gândire, conştiinţă şi religie. (…) Fac un apel către toţi colegii parlamentari ai judeţului Bistriţa-Năsăud, să se gândească foarte bine atunci când vor fi puşi în situaţia să voteze într-o formă sau alta Legea 272/2004. Vreau să-i anunţ public că votul nostru pe această lege este unul care trebuie şi pe care îl vor şti toţi cetăţenii din România şi din Bistriţa-Năsăud. Să nu uite promisiunile făcute faţă de electoratul din Bistriţa-Năsăud”, a transmis senatorul Deneş.

    

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"