La data de 1 iunie a.c., cu ocazia acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr de 20 de ani, din Dumitra care conducea un autoturism pe drumul național 17C, pe raza localității Telciu.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.