Home » (VIDEO + Galerie FOTO) Astă noapte, incendiu de amploare la hala din Nepos a firmei de iluminat festiv ”Nepos Magic Electric”! Au ars complet 3 autoutilitare și mai multe materiale electrice

(VIDEO + Galerie FOTO) Astă noapte, incendiu de amploare la hala din Nepos a firmei de iluminat festiv ”Nepos Magic Electric”! Au ars complet 3 autoutilitare și mai multe materiale electrice

Publicat de Radu SÎRBU
2038 Vizualizari

Astă noapte, în jurul orei 1:35, dispeceratul integrat I.S.U. SAJ – Bistrița – Năsăud a fost alertat prin numărul unic de urgență 112, despre faptul că pe raza localității Nepos a izbunit un incendiu la o hală de materiale electrice. Conform primelor informații ajunse în urma apelurilor pe numărul unic de urgență, incendiul era deja în faza de ardere generalizată la nivelul acoperișului și, din fericire, nu erau persoane surprinse în interior.

La locul indicat, au fost direcționate de urgență cinci echipaje de pompieri năsăudeni cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, autospeciala de intervenție la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și autospeciala de primă intervenție și comandă din cadrul subunității năsăudene. Pompierii voluntari din cadrul SVSU Feldru au sprijinit intervenția cu un echipaj care încadrează o autospecială de stingere.

În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat la hala de depozitare instalații festive în care erau garate și cinci autoutilitare cu braț cu nacelă. Ardea acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 400 de m pătrați, aparatură de măsură și control, instalații festive de iluminat, un generator electric, pompa de la un rezervor cu motorină, în totalitate trei autoutilitare și celelalte două în procent de aproximativ 30%.

Prin limitarea propagării incendiului la vecinătați, pompierii militari năsăudeni, pompierii voluntari din Feldru și personalul care își desfășoara activitatea în obiectivul respectiv au reușit protejarea celei de-a doua hale, ce se întinde pe o suprafață de 400 mp, situată în apropierea celei curpinse de flăcări, în care erau depozitate instalații festive de iluminat și un rezervor cu motorină de 5000 l, precum și biserica ortodoxă, dispensarul medical și o clădire ce aparține primăriei.
Intervenția a avut un grad ridicat de dificultate, ținând cont de faptul că, în pararel cu operațiunile de localizare și lichidare a focarelor, a fost necesară protejarea continuă a rezervorului de combustibil, cu perdea de apă, pentru împiedicarea prooducerii unei deflagrații.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la instalația electrică a unei autoutilitare garate în hala curpinsă de incendiu. Forțele de intervenție au fost restrase succesiv, după lichidarea focarelor și evacuarea bunurilor din zone de risc în jurul orei 05.30.

Firma păgubită este ”Nepos Magic Electric”, cea care asigură iluminatul festiv pentru întrej județul Bistrița-Năsăud

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"