Astăzi, în jurul orei 14.30, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit la unul dintre hipermaketurile din municipiu, unde un tânăr de 22 ani a ascuns sub haină o sticlă de whisky, cu care a trecut de casa de marcat fără să o achite.
Jandarmii l-au identificat, după care acesta a fost condus la Poliție. Pe numele tânărului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
Culmea este că, în urmă cu o zi, același tânăr a sustras de pe rafturile unui alt hipermarket din municipiul Bistrița, două sticle cu băuturi alcoolice, după care a reușit să fugă cu acestea.
La acel moment, reprezentanții magazinului au alertat autoritățile în legătură cu fapta comisă de acesta, iar în cursul aceleiași zile, aflând despre semnalmentele acestuia de la colegi, un jandarm aflat în timpul liber l-a depistat pe tânărul de 22 de ani pe drumul de centură al municipiului Bistrița. Imediat un echipaj de Jandarmerie l-a identificat și l-a condus la sediul Poliției, unde au fost predate și actele de sesizare pe numele acestuia pentru infracțiunea de furt. Nu s-a cumințit și, astăzi, a recidivat!

