Administrația locală din comuna Salva a depus o cerere de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru un proiect de amploare pentru întreaga Vale a Sălăuței, proiect care vizează sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale pentru unitățile administrativ teritoriale din zonă.
”În acest sens, comuna Salva a format o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară împreună cu Telciu, Coșbuc, Runcu Salvei și Romuli pentru înființarea înfiinţare a unei reţele inteligente de distribuţie gaze naturale, valoarea totală a investiției fiind de 85 de milioane de lei. Stația de Reglare și Măsurare, acel SRM deosebit de important pentru distribuția gazului metan în zonă va fi construit în comuna Salva, deoarece conducta de înaltă presiune traversează localitatea nostră în drumul către orașul Năsăud. Implementarea acestui proiect va fi o realizare deosebit de imporatntă pentru toată Valea Sălăuței”, ne-a declarat primarul Gheorghe Onul.

