În vârstă de 71 de ani, fostul director al Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” din comuna Coșbuc, profesorul de educație fizică Ioan Ștefan era pensionat de puțini ani, el fiind un dascăl apreciat și respectat nu numai la nivel județean. Atletismul era ”materia” sa forte, dragostea pentru acest sport fiind insuflată multor generații pe care le-a modelat. Plin de vitalitate și voie bună, profesorul Ioan Ștefan a șocat prin plecarea sa oarecum intempestivă din această lume. O boală necruțătoare a făcut ca în circa o lună de zile, dascălul ce a condus școala din Coșbuc timp de 12 ani să treacă în neființă.
Profesorul Ioan Ștefan va fi înmormântate la orele amiezii de astăzi în Coșbucul pe care l-a iubit atât de mult. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

