
Orașul Beclean este prima localitate din județul Bistrița-Năsăud care instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.
Măsura a fost luată astăzi de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, va intra în vigoare începând cu data de 10 aprilie 2020 și se va aplica pe toată durata declarării stării de urgență.
Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Moldovan: ”Comitetul Local pentru Situații de Urgență Beclean a decis prin Hotărârea nr.6/08.04.2020 ca purtarea materialelor de protecție a nasului și a gurii să devină obligatorie în spațiile publice din orașul Beclean pe timpul stării de urgență, în contextul prevenirii îmbolnăvirii de COVID-19.
Sunt permise orice tip de măști de protecție, medicale sau artizanale, de unică folosință sau reutilizabile care să acopere nasul şi gura în spațiul public.
Măsura va fi aplicată de către toate persoanele întrucât este o metodă prin care se poate reduce riscul epidemiologic de transmitere a virusului SARS-Cov-2 în rândul comunității.
Decizia va intra în vigoare începând cu data de 10 aprilie 2020, astfel încât populația să aibă timpul necesar pentru a se informa și a-și procura sau confecționa măști de protecție.
Rog toți cetățenii să înțeleagă că folosirea măștii trebuie combinată cu igiena adecvată a mâinilor și cu alte măsuri de prevenire și control a transmiterii noului coronavirus de la om la om.
Doar protejându-ne pe noi cu responsabilitate îi putem proteja și pe ceilalți din jurul nostru.
Multă sănătate tuturor!”.