Un număr de 9 elevi de la mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Bistrița au fost prinşi de poliţişti în baruri, în timpul orelor de curs.
S-a întâmplat pe data de 19 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni derulate pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, pe raza municipiului Bistrița. Cu această ocazie, au fost verificate 8 localuri publice de pe raza municipiului, iar în urma controalelor au fost depistaţi 9 elevi care învăță la licee din oraș și care nu frecventau cursurile şcolare. Elevii au fost încredințați conducerii unităţilor şcolare în vederea luării măsurilor ce se impun.