Home » Concluzii la Rece(a) după meciul de la Rodna

Concluzii la Rece(a) după meciul de la Rodna

Publicat de Radu SÎRBU
2553 Vizualizari

La două zile după returul din barajul pentru promovarea în Liga a III-a vin cu câteva gânduri despre această dublă manșă în care Minerul Rodna a luptat cinstit și bărbătește cu cei de la Academica Recea. 1-1 a fost în Maramureș și 0-1 la Rodna, în două confruntări disputate ce au stat sub semnul echilibrului.

Da, atât au putut campionii județului nostru la fotbal, însă puteau fi ei la fel de bine cei care puteau urcau în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării. Spun că diferența a făcut-o pragmatismul și norocul de care au avut parte maramureșenii. Una peste alta, campionii noștri au ieșit cu onorabil și cu fruntea sus din încleștarea cu Recea, deși mulți anticipau că Minerul va pierde la multe goluri barajul. N-a fost deloc așa, întrucât trupa condusă de Ucu Bodriheic s-a dăruit total și a arătat ca o adevărată campioană în fața unei echipe ce acum două sezoane juca în Liga a II-a și câștiga de două ori în fața lui U Cluj pentru a-i scoate pe studenți din cursa de playoff! Bravo Rodna, felicitări Recea, cu mulțumiri pentru spectacolul din teren.

Pe de altă parte trebuie evidențiat și faptul că dacă Minerul Rodna a reușit să arate așa de bine în acest sezon este și meritul primarului Valentin Grapini, fără îndoială, edilul care s-a a vrut, s-a străduit și a reușit să facă din echipa sa de suflet campioana județului Bistrița-Năsăud. O adevărată campioană, care s-a bazat pe: Cămărașan Andrei și Marius Bor (portari) – Dodea Cristian, Hazbei Paul, Tiron Ilie, Valea Ionuț, Savu Traian, Bortăș Cristian, Viliczki Aurelian, Colța Paul, Hazbei Răzvan, Brumă Daniel, Leonte Viorel, Sigheartău Cristian, Cozonac Tinuț, Capra Călin, Alexa Valentin, Pioraș Lazăr, Munteanu Valeriu, Akari Saadi, Patca Vlad și Saicu Călin (jucători de câmp).

Mai trebui spus că rodnenii vor avea o ultimă reprezentație de gală duminica aceasta, pe 2 iulie, pe stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, de la ora 11:00, în finala județeană a Cupei României, în partida pe care o vor disputa contra celor de la Dinamo Uriu, moment festiv în care Colța și Compania vor primi tricourile, medaliile și cupa de campioni ai Bistriței-Năsăud în sezonul 2022-2023. Practic acest final de sezon va fi un nou început pentru Minerul, ce se va transforma în promisiunea de a face performanță și în campionatul următor.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"