Sergiu Cacoveanu este unul dintre conducătorii tineri de club, activând la echipele din Cluj si Zalău, cluburi care au promovat multe jucătoare tinere. În calitate de suporter al handbalului, i-am adresat câteva întrebari, la care mi-a răspuns cu amabilitate.
-Se discută mult, în ultimul timp, despre prezența jucătoarelor românce în echipele din ligă. Credeți că un club trebuie să joace cu cât mai multe jucătoare de naționalitate româna în competiția internă, pentru a avea o arie de selecție mai mare la echipa națională?
R: Din punctul meu de vedere este de preferat să se folosească cât mai multe jucătoare românce, dacă acestea au valoare. Federația Română de Handbal a înființat competiția de Tineret tocmai pentru a exista o competiție unde să evolueze aproape în totalitate jucătoare românce, dacă se fac remarcate cu siguranță fac pasul spre prima echipă iar apoi depinde de ele să evolueze cât mai bine, nici un antrenor nu ține ceva bun pe bancă. În rest, fiecare club reprezintă comunitatea locală, care își dorește să obțină performanță sportivă în primul rând, iar publicul își dorește handbal de calitate, rezultate și cât mai mult spectacol. Vă dau cel mai bun exemplu, Rebeca Necula. De ce această jucătoare tânără româncă s-a putut integra și face remarcată în orice echipă luându-le fața multor străine? Pentru că are valoare, și mai sunt și alte exemple. Dar să fii pe teren doar pentru că ești român, înseamnă că nu mai trebuie să te antrenezi, că ai postul asigurat. La gimnastică am dominat lumea, acum nu o mai dominăm pentru ca sunt străine în Campionatul Național de Gimnastică? Naționala României suferă din lipsă de rezultate pentru că nu există răbdare să evoluăm 3-4 ani cu jucătoare tinere, sacrificând rezultatele, iar pe urmă să avem o națională puternică.
-Ați fost în conducerea unor cluburi de handbal (Cluj și Zalău), care aveau bugete mici, comparativ cu celelalte echipe. Care era criteriul pentru aducerea unor jucătoare noi la echipă, ținând cont de buget și de obiective?
R: În principal, când nu ai buget să îți permiți jucătoare de mare valoare, cauți jucătoare cu o dorință puternică de afirmare. De exemplu, la Cluj a fost transferată golghetera campionatului Spaniei, în acea vreme, care a venit pentru că și-a dorit să evolueze într-un campionat puternic. Avem un campionat puternic și nu este greu să aduci jucătoare străine de valoare, pentru că din campionatul României altfel sunt văzute, chiar și la echipe mai mici și mai sărace. Este clar că la o echipă cu buget redus nu îți permiți aducerea a 14-16 jucătoare de mare valoare și atunci trebuie să faci un mixt. La Zalău politica este adusul în principal de jucătoare tinere românce, o politică sănătoasă, dar într-un handbal mai “nesănătos” trebuie să te adaptezi situației, altfel riști să retrogradezi, ceea ce se poate întâmpla și în acest sezon. Se face o mare greșeală în handbalul românesc, mai ales la echipele fruntașe, că se pune eticheta că jucătoarele străine ar câștiga foarte mulți bani, iar jucătoarele românce nu. Sunt multe jucătoare românce care evoluează pe salarii foarte mari și care evoluează mai slab decât jucătoare străine plătite la un nivel mai scăzut.
-În ultimul timp, naționalele de junioare și tineret nu mai reușesc să obțină rezultatele așteptate la turneele finale ale CM și CE. Care credeți că sunt cauzele acestor rezultate?
R: Nu mai există foame de rezultate, dar dacă ne uităm, nu foarte mult în urmă, am avut rezultate foarte bune la junioare și tineret, iar asta nu a garantat că avem rezultate bune la senioare. Poate fi o cauză și faptul că se aleg antrenori și antrenoare, foste jucătoare și jucători mari, care imediat după ce se retrag din activitate sunt puși să antreneze. Activitatea de antrenor este total diferită față de cea de jucător și nu garantează că, dacă ai fost un mare jucător, poți fi și cel mai bun antrenor. Eu cred că e nevoie de răbdare, să nu se pună presiune, să existe plăcerea de a juca handbal și rezultatele vor veni. Părinții nu trebuie să încerce să-și împingă copilul de la spate, iar antrenorii trebuie să selecteze cele mai în formă și de valoare jucătoare disponibile.
-În ce mod ar trebui să se implice FRH în dezvoltarea sectorului juvenil?
R: Să existe în primul rând arbitraje cât mai corecte, să nu fie cazul ca munca sportivilor și antrenorilor să fie viciată. Să existe cât mai multe centre în orașele mari, să se creeze un mediu cât mai bun de a face performanță, și să se impună niște obiective asumate, care să producă schimbări, dacă nu se realizează.
-Credeți că impresarii au un rol în creșterea și dezvoltarea jucătoarelor tinere? Cu care dintre impresari v-a plăcut să colaborați?
R: În România sunt 5-6 impresari, uneori au un rol pozitiv asupra jucătoarelor pentru că le asigură continuitate în găsirea echipelor și în negocierea unui contract. Însă de multe ori acționează pentru interesele personale, ceea ce nu aduce un plus sportivului. Sportivul trebuie lăsat să aleagă unde să meargă să joace, nu trebuie să facă alegerile impuse de cineva. Am lucrat bine cu mai mulți impresari, însă având un buget mai mic, nu îți recomandă cele mai bune jucătoare pe care le au, chiar dacă ești dispus să oferi și să faci eforturi considerabile pentru aducerea unor jucătoare.
-În perioada în care ați fost în conducerea clubului de handbal feminin din Cluj, cum ați reușit să supraviețuiți în ligă, având un buget foarte mic, jucătoare foarte tinere?
R: A fost o performanță că am reușit să încheiem sezonul cu 13 puncte, anul următor Galați a făcut 0 puncte, având un buget de 3 ori mai mare. Din păcate, la Cluj nu se dorește performanța, iar susținerea financiară, în această situație, este foarte slabă. Am avut în schimb niște jucătoare de mare caracter, care au luptat pâna în ultimul minut. Un moment pe care nu-l vor uita nici ele și nici eu este egalul obținut împotriva celor de la CSM București, acest rezultat este unul dintre cele mai mari surprize din ultimii 10 ani din Liga Florilor Mol, care va rămâne.
-Care este antrenorul român preferat, cu care ați colaborat? Care este jucătoarea româncă cu care ați colaborat bine, pe care o considerați un model de profesionalism?
R: Am lucrat cu cel mai mare antrenor român, Gheorghe Tadici. Am lucrat cu antrenori tineri, care au fost foarte mari jucători, precum Marius Stavrositu și Valeria Motogna. De la fiecare am învățat ceva și mi-ar fi greu să aleg, dar răspunzând la întrebare, Gheorghe Tadici este omul 100% dedicat, cu care poți vorbi și la orele 3-4 noaptea despre handball. Marius Stavrositu este un antrenor foarte apropiat de jucători și implicat, iar Valeria Motogna este o persoană puternică și ambițioasă, la ce oră o suni ea este în sală, deci este greu de ales un preferat. Cu toți am avut o relație foarte bună, dar cu domnul Gheorghe Tadici știe toată lumea că nu e ușor să lucrezi, însă, chiar și așa, am avut o relație destul de bună și cu siguranță am învățat multe lucruri de la dânsul.
Florina Chintoan a fost o jucătoare extraordinară, de mare caracter, care întotdeauna s-a pus în interesul echipei. Putea juca la orice echipă din lume, la ce calități avea. Prima în atac, prima în apărare, știai că e mereu acolo. Rebeca Necula, o luptătoare și un caracter frumos, care nu dorea să stea pe bancă sau să nu joace, chiar și atunci când avea dureri, a dat 100% pentru echipă. De la Zalău nu pot să remarc pe cineva în special, dar modul în care luptă echipa și atitudinea fetelor a fost întotdeauna un exemplu.
-Ce le-ați recomanda jucătoarelor tinere, care termină perioada junioratului și semnează contracte de profesioniste?
R: Să aleagă până la 23-24 de ani cluburile la care au șanse reale să joace și să se dezvolte, iar apoi au timp să câștige mai mult.
Octavian MOLDOVAN
