În cursul zilei de astăzi, au fost recepționate lucrările de modernizare a lotului 4 din Poarta Transilvaniei, mai precis tronsonul drum de circav 19 km ce leagă Ilva Mică, de Poiana Ilvei și de Măgura Ilvei. La recepție au participat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, primarul comunei Ilva Mică – Aurel Horea, viceprimarul din Măgura Ilvei – Daniel Vasilca, primarul din Poiana Ilvei – Ioan Scridonesi, Flaviu Lupșan – primar Lunca Ilvei, Vasile Borș – primar Maieru, dar și reprezentanții firmei care a realizat lucrarea – MIS Grup.
“Cu o garanție de 10 ani, finanțată din fonduri europene [POR 2014/2020] și contribuția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, importanta lucrare a prevăzut și consolidarea acostamentelor din beton pe o distanță de 11 km, ziduri de sprijin, amenajarea a 7 km de trotuare, piste de biciclete pe ~2 km, realizarea a 73 de drumuri laterale, șanțuri din beton, rigole carosabile din beton și de acostament, dar și 16 podețe noi. O lucrare de referință a constructorului, pentru care ne arătăm întreaga mulțumire, atât pentru seriozitate, cât și profesionalism”, a transmis președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan.
“Astfel, încheiem cu succes, amplul proiect „Poarta Transilvaniei”, de 79.5 km de la Lunca Ilvei- Măgura Ilvei- Poiana Ilvei- (intersecția cu DN17D), Ilva Mică – Strâmba – Josenii Bârgăului – Bistrița Bârgăului – Mureșenii Bârgăului – Colibița- Mița”, a transmis Radu Moldovan.