

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază, pe Calea Moldovei din municipiul Bistrița. O mașină s-a răsturnat după ce conducătorul acesteia, un bărbat de 42 de ani din Bistrița nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație și a intrat în coliziune cu alt autoturism condus regulamentar de o femeie de 23 ani din Bistrița.
În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat pe sensul opus de mers, după care s-a răsturnat. Din accident a rezultat rănirea ușoară a ambilor conducători auto, iar traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ 10 minute.
”Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii de la Biroul Poliției Rutiere au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte și a cauzei accidentului”, au oferit informații Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Foto: timponline.ro