Un accident rutier, soldat cu un mort, a avut loc în această seară pe DN 17 D, în satul Nepos. Conform primelor verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii din Năsăud, a rezultat faptul că, pe Drumul Național 17 D, o femeie în vârstă de 48 de ani, din Maieru, care conducea un autoturism pe raza localității Nepos, pe direcția Maieru-Năsăud, ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitate, care s-ar fi deplasat pe marginea drumului. În urma accidentului, din nefericire, pietonul a decedat.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultat fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Năsăud vor continua cercetările pentru a lămuri cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.