Home » În 9 și 10 iulie, primul turneu de șah organizat la Năsăud, după decenii bune

În 9 și 10 iulie, primul turneu de șah organizat la Năsăud, după decenii bune

Publicat de Radu SÎRBU
554 Vizualizari

În al doilea sfârșit de săptămână, mai precis în perioada 9-10 iulie, la Casa de Cultură ”Liviu Rebreanu” din Năsăud toți pasionații acestui sport au șansa să participe la o competiție de șah organizată după toate regulile Federației Române de Șah (chiar dacă este destinată în principal jucătorilor amatori), astfel încât participanții să experimenteze și să se familiarizeze cu atmosfera unei competiții de șah. Este primul turneu al sportului minții organizat la Năsăud după anii 80.

„Șahul antrenează gândirea logică și memoria și îi învață pe copii cum să ia decizii sau să gestioneze un eșec. În alte cuvinte, șahul este o metaforă pentru viață. Aceste afirmații cu care sunt în totalitate de acord sunt susținute de studii complexe făcute de universități importante.

Din păcate, la Năsăud (încă) nu există un club profesionist de șah unde copiii să poată fi inițiați în acest sport al minții, iar cei pasionați să aibă șansa să se legitimeze pentru a reprezenta comunitatea la orice competiție. Consider că participând sau susținând acest eveniment special vom putea însufleți pasionații să nu stea deoparte și să se organizeze.

Pentru a organiza acest eveniment am luat legătura cu mai mulți pasionați până am ajuns să stabilim un parteneriat cu președintele Asociației Județene de Șah Neamț, domnul Volcinsache Sebastian. Pe lângă asigurarea logisticii necesare desfășurării acestei competiții, Sebastian este și arbitru oficial și se va asigura de buna desfășurare a evenimentului”, a anunțat primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin.

Având în vedere că această competiție este destinată în mod special amatorilor și are ca scop încurajarea practicării sportului minții de către toată comunitatea, la această competiție sunt 4 grupe:

-Under 12;

  • Under 18;
  • Seniori;
  • Avansați (aici se încadrează toți jucătorii legitimați la un Club de Șah omologat).

Sistemul de joc ales este cel Elvețian, cu 7 runde pentru fiecare jucător, după fiecare partidă câștigătorii jucând cu câștigătorii iar pierzătorii cu pierzătorii.

„Nu puteam să organizăm Cupa Orașului Năsăud la Șah fără să-l avem alături de noi și pe concetățeanul nostru Vasile Strugari! Chiar dacă mulți îl cunoaștem ca împătimit al pokerului, Vasi este recentul câștigător al unuia dintre cele mai importante turnee de șah din țară, Open Târgu-Mureș. Timpul de joc este de 20 de minute, cu 5 secunde adiționale pentru fiecare mutare”, a anunțat Dorin Vlașin.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"