Home » La întâlnirea cu ministrul Agriculturii, Emil Iugan – președintele FMR BN, a cerut din nou susținerea micului fermier din zona montană a României

La întâlnirea cu ministrul Agriculturii, Emil Iugan – președintele FMR BN, a cerut din nou susținerea micului fermier din zona montană a României

Publicat de Radu SÎRBU
1074 Vizualizari

Ministrul agriculturii Florin Barbu a fost prezent vineri, 28 iulie 2023, la o întâlnire de lucru cu fermierii din județul Bistrița-Năsăud la Centrul Cultural Dacia, la invitația președintelui Consiliului Județean Emil Radu Moldovan. Printre vorbitori s-a numărat și Emil Iugan, președintele filialei BN a Forumului Montan din România și prim-vicepreședinte la nivel național, omul care a pus bazele Centrului de Cercetare, Inovare, Proiectare și Formare Profesională ”Silvania” din Lunca Ilvei, care cu această ocazie a cerut ministrului Agriculturii ca zona montană să fie tratată cu mare atenție de ministerul de resort, o zonă ce ocupă 30 la sută din teritoriul României și care are o problematică diversă.

“Trebuie susținut micul producător, micul fermier din zona montană. Nu trebuie fonduri mari, dar trebuie intervenții punctuale să putem menține acest motor de dezvoltare al satului românesc de unde ne pleacă oamenii în străinătate, fapt care duce la golirea satului. Zona de munte trebuie tratată cu mare atenție, are o pondere mare și sunt probleme grave în zona de munte“, a spus Emil Iugan.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a menționat că proiectele vor fi continuate, iar atunci când va fi dezbătută Strategia de Dezvoltare a Zonei Montane va fi pus în discuție și bugetul pentru 2024, pentru mica mecanizare. “Pe partea de mecanizare, am avut o discuție și sunt bani disponibili la Fondul de Mediu în care putem pune niște criterii clare prin care puteți să vă luați mecanizare în zona montană. Avem finanțare”, a spus ministrul Agriculturii.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"