Fantomele din spatele cuvintelor, comentatorii zeloşi, mumiile care scriu cu un singur deget pe tastele calculatorului.
Revoluţia lui Facebook, dreptul analfabetului de-a scrie comentarii, cu sau fără rost, cu sau fără cuvinte, cu sau fără o brumă de cultură, aia de opt clase plus o juma de liceu.
Toţi vor să scrie, să se audă la radio sau, mai rău, să se vadă la TV, de parcă lumea asta are nevoie doar de jurnalişti, de moluşte sau doar de amibe.
Vox populi, vox Dei…. eventual Vax populi, căci zeii sunt departe, iar ca să citez un clasic în viaţă: Dumnezeu a coborât din OZN, dar, dar din ce vroiaţi să coboare din Trabant?
Nişte ţărani. E o carte scrisă de Dinu Săraru. Nu , nu e manelist, nu a făcut revoluţia lui Facebook, iar eu nu cred că turma on line trebuie să decidă viitorul. De ce? Pentru că nu e pregătită, că nu înţelege nimic, că,uite, aşa a ajuns şi Marele Mut la palat, cu facebook cu tot.
Măi copiii, vorba unui alt clasic în viaţă, Ion Heliade-Rădulescu a glumit când a spus pe la 1840 „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!” şi, chiar aşa, nu era vorba de voi, voi nu ştiţi să scrieţi…
În rest, păi, în rest să auzim numai de bine şi, mai uşor cu pianul pe scări… Și mâine e o zi!
