Home » Mașini și utilaje noi multifuncționale, în dotarea Primăriei Căianu Mic

Mașini și utilaje noi multifuncționale, în dotarea Primăriei Căianu Mic

Publicat de Radu SÎRBU
323 Vizualizari

În curtea Primăriei din comuna Căianu Mic a intrat, astăzi, un tractor nou-nouț, primul vehicul dintr-o serie de mașini și utilaje noi, toate necesare pentru gospodărirea în mai bune condiții a comunei. Anunțul a fost făcut de către primarul Paul Știr pe pagina sa de socializare.

Așa cum am anunțat cu puțin timp în urmă, în cadrul unui proiect inițiat de Primăria Căianu Mic, comuna noastră va beneficia de mai multe utilaje pentru gospodărire comunală!
Proiectul nostru prevede achiziția unui tractor și alte utilaje, după cum urmează: tractor marca, CASE, de 114 cai putere, perie de măturat străzile, tocător cu braț hidraulic pentru cosirea șanțurilor, remorcă cu o capacitate de 5 tone, încărcător frontal și cisternă de apă multifuncțională!
Cisterna multifuncțională de apă are o capacitate de 5 mii de litri și va fi utilizată pentru spălarea și salubrizarea străzilor și a zonelor publice, irigarea spațiilor verzi, transportul apei și stingerea incendiilor!
Astăzi ne-a fost livrat tractorul, iar zilele următoare ne vor fi livrate și celelalte utilaje din cadrul proiectului!
”, a transmis primarul Paul Știr.

Cei care conduc destinele comunei de pe Valea Țibleșului au făcut demersurile pentru procurarea acestor mijloace mecanice din timp iar acum va fi mai ușor să gestioneze curățenia comunei la Căianu Mic şi în satele componente: Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"