Un gând pios de recunoştinţă şi de aducere aminte pentru cea care a fost doamna profesoară pentru învățământul preșcolar Luminița Căluș la comemorarea unui an de la trecerea la cele veșnice, dar care trăiește prin urma adâncă lăsată în sufletul celor care au cunoscut-o.
A rămas ca o lumină vie în gândurile şi în sufletele noastre.
Ne rugăm ca Dumnezeu să o aibă în paza și să-i dea ocrotirea Sa, iar familiei ii dorim tărie sufleteasca, sănătate si multă putere.
Colectivul de cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din Năsăud