Home » Moțiunea a trecut! Guvernul Cîțu A CĂZUT. Ce se întâmplă mai departe

Moțiunea a trecut! Guvernul Cîțu A CĂZUT. Ce se întâmplă mai departe

Publicat de Radu SÎRBU
796 Vizualizari

În această după-amiază, moțiunea împotriva Guvernului Cîțu a fost adoptată, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Pentru demiterea Guvernului erau necesare 234 de voturi însă pentru moțiune au votat aproximativ 280 de parlamentari, potrivit numărătorii paralele a USR PLUS.

Din acest moment, încrederea acordată de Parlament Guvernului se consideră retrasă, iar Guvenul este demis.

În acest caz, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată la cunoştinţa Preşedintelui României situația.

Președintele va trebui să nominalizeze un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru (art. 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului).

Ce face președintele
Preşedintele României desemnează un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru, în baza articolului 85 din Constituţie.

Candidatul nominalizat de președinte pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, un nou vot de încredere Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului (art. 103, alin. 2 din Constituţie).

Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului. În total, vorbim deja despre 25 de zile

Există și varianta ca Guvernul Cîțu să rămână mai mult în funcție mai mult timp, însă va avea atribuții restrânse și nu va putea adopta o serie de acte normative.

Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Etape
Urmează audierile individuale ale miniştrilor propuşi, acestea finalizându-se cu un un aviz comun consultativ, motivat, din partea comisiilor permanente ale celor două camere (art. 88 din Regulamentul comun).

În data stabilită de Birourile permanente pentru acordarea votului de încredere, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, preşedintele de şedinţă dă cuvântul candidatului desemnat pentru funcţia de prim-ministru, în vederea prezentării programului şi a listei Guvernului.

În continuare, la cererea reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, preşedintele le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere ale respectivelor grupuri cu privire la programul şi lista Guvernului.

În aceeaşi zi, după încheierea dezbaterilor, se supune la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

Dacă Guvernul nu este învestit, preşedintele poate desemna un alt premier. Dacă nici atunci nu trece, președintele poate provoca alegeri anticipate prin dizolvarea Parlamentului.

Sursă: G4media.ro

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"