
Administrația condusă de primarul Mircea Romocea a început, de astăzi, să distribuie către populația de pe raza orașului Năsăud și a celor localități componente, Lușca și Liviu Rebreani primele 5.000 de măști de protecție, oferite gratuit. În total vor fi distribuite năsăudenilor 20.000 de măști, acțiunea urmând a fi derulată în zilele de 30 aprilie, 4 și 5 mai.
Reamintim că, potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, începând cu data de 1 mai 2020, se instituie, pentru toți cetățenii orașului Năsăud, inclusiv localitățile componente Lușca și Liviu Rebreanu, precum și pentru cei care tranzitează orașul, măsura obligatorie de purtare a mijloacelor de protecție a gurii și a nasului (măști de protecție, eșarfe sau alte mijloace de protecție) în toate spațiile publice închise și deschise (mijloace de transport public în comun, instituții publice, spații comerciale, farmacii, piețe agroalimentare, șantiere, gări, autogări, străzi etc.
Potrivit aceleași decizii, administratorii și deținătorii locațiilor menționate anterior, vor interzice accesul cetățenilor fără mijloacele de protecție menționate. Aceștia vor afișa în locuri vizibile obligativitatea cetățenilor de a respecta măsurile de protecție instituite.
Măsura stabilită are ca scop limitarea răspândirii noului coronavirus, în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome ale virusului), persoane care nu cunosc că sunt infectate, dar care pot fi purtătoare și pot răspândi virusul.