Cu peisaje idilice, desprinse parcă dintr-un colț de rai, comuna Parva vine cu facilități pentru cei care vor să investească în agroturism. Faptul a fost confirmat de primarul Ioan Strugari, cel care a anunțat că administrația locală este de partea celor care vor să contribuie la dezvoltarea localității prin acest segment economic.
”Nu lasa să piară, casa de la țară ! Să-i felicitam pe cei care pun umărul la dezvoltarea agroturismului în Parva. Primăria intenționează sa pună la dispoziție celor care nu au un teren unde să își construiască agropensiuni terenul din zona Comarnici, unde în maxim un an vom avea și asfaltat drumul. Îmi doresc cât mai multe locuri de odihna în Parve. Doamne ajută!”, a transmis edilul părvean.