

Sănătatea este cea mai importantă, pentru fiecare dintre noi. La acest lucru s-a gândit și primarul din Dumitra, Gheorghe Bălăjan, care și-a dorit ca oamenii de aici să-și trateze problemele medicale minore chiar în localitate. El a reușit să obțină fonduri de la Guvern pentru a transforma vechiul dispensar într-o unitate medicală modernă.
Potrivit edilului, modernizatul dispensar din Dumitra va fi dat în folosință peste o lună de zile, în cadrul lui urmând să-și desfășoare activitatea de bază doi medici de familie.
Pentru că noul centru dispune de spații, dar și condițiile necesare pentru buna desfășurare a activităților medicale, primarul Gheorghe Bălăjan își dorește ca în acest dispensar să fie deservit, periodic, și de medici de diferite specialități care să le vină oamenilor de ajutor chiar în satul lor. ”Suntem în discuții avansate cu o clinică privată, în prima instanță la Dumitra urmând să consulte și trateze un medic pediatru și un stomatolog. Intenția noastră finală este ca dispensarul din Dumitra să fie deservit de 7-8 medici de specialitate iar aici să funcționeze, inclusiv, un minilaborator de analize”, ne-a declarat, vineri, primarul Gheorghe Bălăjan.