Home » Radu Moldovan: ”Incompetența Guvernului Orban duce România pe contrasens față de restul Europei”

Radu Moldovan: ”Incompetența Guvernului Orban duce România pe contrasens față de restul Europei”

Publicat de Radu SÎRBU
859 Vizualizari

”Suntem singura țară din UE cu toate școlile închise, în contextul pandemiei.

Dovada că nu ascultă de profesioniști este și faptul că-n ziua în care Președintele Iohannis ne-a anunțat că se închid școlile, directorul OMS Europa făcea apel la decidenții politici europeni să NU închidă școlile. „Nu ne permitem o generație pierdută din cauza COVID-19”.

Și toți liderii europeni au înțeles acest mesaj și au luat act de el!

Doar Guvernul Orban, NU!

Orban a ales soluția cea mai simplă, închiderea școlilor, în detrimentul unor măsuri ce ar fi permis continuarea învățământului față în față.
Incalificabil!

Paradoxal, toate școlile vor fi deschise pe 6 decembrie, pentru vot, la ideea organizării Alegerilor Parlamentare ne renunțând.

Mâine, la ora 18.00, vom prezenta un Program de țară, realizat cu specialiști din toate domeniile, noul nostru Program de Guvernare.
Acolo, gestionarea pandemiei, redeschiderea şcolilor în condiţii de siguranţă, protejarea economiei și a activităților economice pe care guvernul PNL le împinge către faliment, toate au soluții.

Știu că dnul Orban nu le va asculta, dar este dovada că soluții sunt, doar să vrei să le pui în aplicare.
Doar să vrei să faci cu adevărat bine pentru oameni”.

(Articol comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT- PSD ORG. JUD. Bistrita-Nasaud. Realizat de Intreprinderea Individuală Sîrbu Radu Dorin. Codul de identificare a mandatarului financiar 11200020)

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"