Home » Reținut și arestat la domiciliu pentru 30 de zile după ce a fost implicat într-un accident rutier, băut fiind mangă!

Reținut și arestat la domiciliu pentru 30 de zile după ce a fost implicat într-un accident rutier, băut fiind mangă!

Publicat de Radu SÎRBU
716 Vizualizari

În seara zilei de sâmbătă, în urma probatoriului administrat într-un dosar penal de conducere sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat vizat de comiterea faptei. O zi mai târziu, a fost prezentat magistraților, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile.

Bărbatul, în vârstă de 37 ani, din Bistrița, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs la data de 2 octombrie a.c., într-o intersecție din Bistrița. Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism care din impact a fost proiectat într-un imobil. Rezultatul indicat de aparatul etilotest în urma testării bărbatului de 37 de ani a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul celuilalt conducător auto, rezultatul testării a fost negativ.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit conform art. 336 din Codul Penal, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"