Home » Sosesc pubelele verzi și galbene din proiectul pe fonduri europene accesat de Consiliul Județean și ADI Deșeuri Bistrița Năsăud

Sosesc pubelele verzi și galbene din proiectul pe fonduri europene accesat de Consiliul Județean și ADI Deșeuri Bistrița Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU
596 Vizualizari

”Investițiile în infrastructura de colectare a deșeurilor sunt necesare pentru a asigura cetățenilor condiții optime de colectare selectivă, lucru care în opinia nostră va duce la o creștere a cantităților de deșeuri reciclabile colectate separat din totalul deșeurilor generate dar și o creștere a calității colectării selective.

Rezultatele unei colectări selective bune sunt:
👉 devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități mai mari de deșeuri, care vor merge la reciclare;
👉 penalități mai mici pentru depozitarea pe groapă;
👉 bani mai mulți întorși în comunități din valorificarea deșeurilor reciclabile;
👉 un mediu mai curat și mai sănătos.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud împreună cu ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au lucrat împreună pentru accesarea acestui proiect finanțat prin fonduri europene în vederea achiziției de pubele verzi, albastre și galbene. Prin acest proiect vor fi achiziționate 188.000 de pubele destinate colectării sticlei, hârtiei-cartonului și plastic-metalului.

De la începutul lunii octombrie pubelele verzi și galbene sunt livrate către primăriile din județul nostru, urmând ca la finalul procedurii de recepție aceste pubele să fie distribuite către populație. Pubelele albastre vor veni după începutul anului 2024.

Aceste pubele vor asigura o colectare mai bună a deșeurilor reciclabile și vor elimina problema sacilor de colectare care din diverse motive nu ajung întotdeauna la toți utilizatorii serviciului de salubritate”, transmit reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIE 0784 832 575