
O profesoara din Suceava care s-a întors din China este suspectă de infecție cu coronavirus. Ea a fost transferată, astăzi, de la Spitalul Județean Suceava la Clinica de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi. Femeia s-a prezentat vineri, 7 februarie, la ora 13,00, în ambulatoriul secţiei Boli infecţioase a spitalului din Suceava, prezentând o infecţie a căilor respiratorii superioare. Deoarece pacienta a venit din China, este posibil diagnosticul cu coronavirus. Potrivit procedurilor, s-au luat imediat măsuri de izolare a ambulatoriului şi de protecţie a personalului care a avut în grijă pacienta. Totodată, au fost anunţate instituţiile medicale pe linie ierarhică superioară. Potrivit medicilor care au consultat-o, starea generală a pacientei era bună, era echilibrată hemodinamic şi respirator, subfebrilă, cu rinoree şi tuse productivă.
Femeia preda engleza într-o localitate din China, dar a decis să revină acasă, alertată de situația îmbolnăvirilor din această țară.
Ea a plecat pe 30 ianuarie din Kunming și a ajuns pe 1 februarie la Suceava, iar din ziua următoare a început să se simtă rău și să prezinte simptome asemănătoare noului coronavirus din China.
2 Comentarii
De ce tocmai în China trebuia sa predea engleza?
Intrebare fără noimă. Fiindcă știa foarte bine și limba chineză. Libera circulație mondială, noi provocări, evadare temporară dintr – o țară, în derivă, cu un regim, simulacru de capitalism, democrație, fanariot modernă… Poate mai mult respect din partea elevilor și motivația financiară. Astăzi au anunțat la TV că, nu are boala de mai sus. Să auzim de bine.