Home » Tânăr săltat pentru trafic de droguri și proxenetism (VIDEO)

Tânăr săltat pentru trafic de droguri și proxenetism (VIDEO)

Publicat de Radu SÎRBU
1893 Vizualizari

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și proxenetism în formă continuată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada septembrie 2024 – ianuarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut, manipulat, oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de risc (canabis) și substanțe psihoactive (2-MMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița Năsăud, cu sume cuprinse între 100 de lei și 100 de euro.

De asemenea, în aceeași perioadă, persoana cercetată ar fi determinat trei tinere să practice prostituția și le-ar fi înlesnit activitatea prin identificarea de clienți și sprijin în închirierea unor imobile, obținând astfel importante foloase materiale.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, o cantitate de substanță psihoactivă, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 29 ianuarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea persoanei, de 32 de ani, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIE 0784 832 575