Astăzi, compania MIS Grup Anieș a semnat contractul pentru lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare, în cadrul unui parteneriat pe care comuna Petru Rareș, lider de proiect, îl are cu Uriu, Ciceu Mihăești și Braniștea, proiect girat de AQUABIS – furnizorul de apă și canal în Bistrița-Năsăud prin Master Plan-ul județean aferent, investiție finanțată din fonduri europene.
”Așteptam cu mult interese semnarea acestui contract, care iată acum a primit undă verde pentru începerea lucrărilor care vor moderniza pe măsura așteptărilor cetățenilor comunei Petru Rareș dar și a celor din unitățile administrativ teritoriale beneficiare ale acestui proiect important pentru zona de vest a Bistriței-Năsăudului. Efectiv, aceste lucrări vor demara în primăvara anului viitor”, ne-a declarat primarul Ionel Ropan.

