La 50 de zile de la Sărbătoarea Sfintelor Paşti, în fiecare an, creştini ortodocşi sărbătoresc Rusaliile. În acest an, sărbătoarea este în zilele de 12 şi 13 iunie, când este Pogorârea Sfântului Duh.
Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea coborârea Sfântului Duh reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti.
În 2021, Rusaliile se sărbătoresc de către creştinii ortodocşi în 12 şi 13 iunie.

Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care semnifică sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă în acelaşi timp şi fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice şi seduceau oamenii.
Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.
Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceştia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine. Apoi, apostolii au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor şi aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi.
Sărbătoarea de Rusalii cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti.
Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.

