Ieri, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 25 de ani, din Bistrița, despre faptul că în cursul zilei, în jurul orei 10.00, a fost înșelat de persoane necunoscute. Acesta, în timp ce se afla într-o parcare situată pe raza comunei Coșbuc, în apropierea drumului național 17C, a cumpărat un inel de la respectivele persoane, presupus a fi din aur, contra sumei de 400 de lei. Tânărul a verificat ulterior inelul cumpărat, dându-și seama că a fost înșelat.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat cu operativitate și, la scurt timp de la sesizare, cu sprijinul Poliției Orașului Beclean au interceptat și oprit mașina în trafic, pe raza orașului Beclean. Este vorba despre un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Cei trei ocupanți, respectiv doi ialomițeni de 24 și 27 de ani și un tânăr de 23 de ani din județul Ilfov au fost reținuți pentru 24 de ore pentru înșelăciune și complicitate la înșelăciune, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În prezent, aceștia se află în Arestul IPJ BN, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și clarificării cauzei sub toate aspectele.