Ministrul Marcel Vela a anunţat noua procedură de distribuie a Paştilor şi a Sfintei Lumini de Înviere. Spre deosebire de varianta anunţată marţi seara, noua înţelegere cu Biserica Ortodoxă nu mai presupune ieşirea credincioşilor din case.
„Paștile vor fi distribuite la domiciliile credincioșilor de către personalul clerical și voluntari vineri și sâmbătă, între orele 08-17:00, și în prima zi de Paști, duminică, între orele 06 și 12:00, la solicitarea credincioșilor. Sfânta Lumină va fi distribuită sâmbătă, după ora 20, de către clerici și maximum 5 voluntari, cu mască și mănuși.
Credincioşii vor primi Paştile sau, sâmbătă seară, Sfânta Lumină din pragul casei sau de la fereastră, fără a ieşi în stradă. În uona locuinţelor multifamiliale, asociaţia de propietari va desemna un reprezentant care să preia Paştile sau Lumina şi să le distribuie, purtând mască şi mănuşi. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină. Structurile MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare”, a declarat Vela.