
Este cazul înregistrat în această dimineață pe strada George Coșbuc din Năsăud, în zona de vest a orașului, după un apel la 112 prin care un localnic de 48 de ani solicita ajutor după ce a fost lovit cu o cană în cap în casa unui prieten (în vârstă de 53 de ani) chiar de către acesta. Primii care au ajuns la locul indicat au fost jandarmii, aceștia constatând că agresiunea s-a petrecut după ce victima a intrat cu forța în casă, lucru neacceptat de gazdă care s-a răzbunat spârgându-i o cană în cap. În ajutor a fost chemată și o ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la spitalul din Năsăud, după îngrijirile medicale de rigoare ea fiind lăsată să plece acasă.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ambele părți implicate în conflictul spontan: pentru violare de domiciliu, respectiv pentru loviri și alte agresiuni.