Comuna Coșbuc are la îndemână peste 8 milioane de lei pentru modernizarea unor străzi de interes local, finanțarea venind prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Contractul a fost semnat ieri de către primarul Ioan Pavelea, la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, edilul anunțând acest fapt notabil pe pagina sa de socializare.
”Astăzi , 23 Mai 2023, în prezența domnului deputat ,Bogdan Ivan Gruia ,Alexandru Stoica și Monica Săsărman – Secretari de stat MDLPA, am semnat un nou contract de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acesta vizează modernizarea unor străzi de interes local din comuna Coșbuc, mai exact, modernizare drum și tramă stradală (trotuare) pe o distanță de 2,8 km – Strada Principală și 0,900 metri -Strada Morii (asfaltare, rigole betonate). Valoarea totală a investiției este de 8.390.413,82 lei”, a ținut să transmită primarul Ioan Pavelea.

