Potrivit primarului Dorin Vlașin, investiția privind construirea Complexului Sportiv Multifuncţional şi de Agrement din orașul Năsăud, așa numitul Aqualand, a primit un imbold mult așteptat prin semnarea, în acest început de săptămână, a contractului pentru execuția îndiguirii de mal a Someșului, condiție esențială în demararea proiectului de anvergură.
”Astfel, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a finalizat procedura de achiziţie publică pentru lucrările de protecţia malurilor râului Someşul Mare iar acum așteptăm cu nerăbdare să demareze lucrările de îndiguire pe un tronson ce însumează circa 2,2 kilometri, de la zona de vărsare în Someș a Văii Caselor până la podul rutier de pe Someşul Mare de pe strada Bistriței, din Tradam. Pe această porțiune se vor face apărări de mal dar și o zonă de promenadă”, ne-a declarat, astăzi, primarul Vlașin.