Lucrările de modernizare a unui tronson din Drumul Național 15 A, pe relația Herina – Lechința-Matei ( DJ 172 E) au fost recepționate astăzi în prezența preşedintelui Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, primarului comunei Lechinței – Romeo Florian şi primarului comunei Matei – Vasile Encean.
”Încă o porțiune de drum pe care se merge ca-n palmă, #Herina • #Lechința- #Matei (DJ 172 E), scurtează drumul către Cluj și este utilă locuitorilor din zona de câmpie a județului nostru.
↪️ O lucrare de calitate, unde s-a făcut decaparea îmbrăcăminții asfaltice, s-a turnat un strat de fundație din piatră, strat de legătură, apoi de uzură, s-au refăcut acostamente cu piatră spartă, șanțurile au fost curățate, iar pentru siguranță, pe 2 km s-a montat un parapet semigreu și 1.102 stâlpișori de dirijare.
↪️ Așadar, este vorba de 13.75 km, o investiție realizată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în valoare de 11.693.631 lei (2.5 milioane euro).
Continuăm să ducem Bistrița-Năsăud pe drumul bun!”, a ținut să transmită președintele Emil Radu Moldovan.