Home » ULTIMA ORĂ! S-a făcut dreptate: Ioan Szabo RĂMÂNE primarul comunei Șanț după ce, astăzi, instanța a anulat ordinul de suspendare emis de Prefectură !

ULTIMA ORĂ! S-a făcut dreptate: Ioan Szabo RĂMÂNE primarul comunei Șanț după ce, astăzi, instanța a anulat ordinul de suspendare emis de Prefectură !

Publicat de Radu SÎRBU
2943 Vizualizari

Veste bună pentru locuitorii comunei Șanț ! În urmă cu câteva minute, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea primarului Ioan Szabo de la Șanț privind anularea ordinului prefectului județului, ordin care l-a suspendat din funcţia de primar din data de 20 ianuarie. Astfel, după decizia de astăzi, 28 februarie, Ioan Szabo revine în funcţia de primar al comunei Șanț.

Primarul comunei Șanț, Ioan Szabo, a fost declarat incompatibil de ANI pentru o situație din iunie 2012-septembrie 2013. În această perioadă el făcut parte din consiliul de administrație al Școlii ”Enea Grapini” din Șanț, lucru pentru care a fost reclamat. ANI l-a declarat incompatibil pe baza unui articol din Legea 161 din 2003, a asigurării transparenței în funcțiile de demnitate publică. În această situație sau aflat, de-a lungul timpului, mai mulți primari și viceprimari din țară.

Fostul viceprimar al municipiului Bistrița, George Avram, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2011-2014, deoarece a avut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii ”Lucian Blaga”. În aceeași situație s-a aflat actualul primar al Sibiului, Astrid Fodor, care, pentru perioada 2012 – 2014, în calitate de consilier local a făcut parte din consiliul de administrație al Colegiului național ”Samuel von Brukenthal” și cel al Grădiniței nr. 37, deși era și viceprimar. Astrid Fodor a rămas primar al Sibiului deși sentința ei era definitivă.

Revenind la Ioan Szabo, să spune că peste toate atacurile și neadevărurile mârșave care s-au speculat pentru un om ce s-a dovedit vrednic de funcția sa, Ioan Szabo rămâne unul dintre cei mai iubiți primari din Bistrița-Năsăud, atât pentru realizările sale cât și pentru măsurile sale de protecție socială la nivelul unei comunități a județului nostru. Au dovedit-o miile de mesaje de încurajare și susținere pe care primarul Ioan Szabo le-a primit atât din partea consătenilor dar și a altor oameni de bine (chiar și peste hotare) pe parcusul celor peste patru săptămâni de durere pricinuită de mânării mârșave.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"