La data de 24 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și indisponibilizat un autoturism care se afla în posesia unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Rebra. Autoturismul în cauză figura ca fiind sustras din Italia, din ianuarie 2020.
Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. În perioada următoare, în cooperare cu autoritățile din Italia, vor fi stabilite toate împrejurările în care autoturismul a ajuns pe teritoriul țării noastre.