Prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă a fost aprobată de Guvernul României, într-o ședință care a avut loc marți, 16 iunie, ea intrând în vigoare din data de 17 iunie. Hotărârea a fost adoptată în Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a transmis premierul Ludovic Orban. S-a decis, printre altele, redeschiderea bisericilor pentru slujbe în interior.
Conform documentului se va menține purtarea măștilor în spațiile publice închise, cele comerciale, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Persoanele ce vin din străinătate din țări care nu mai prezintă un risc mare al răspândirii infecției cu coronavirus nu mai trebuie să stea în carantină sau izolare. Se vor redeschide zborurile spre și dinspre țările pentru care nu se mai aplică măsura carantinării sau izolării la domiciliu.
„Se va relua activitatea pentru sălile de fitness și aerobic. Se reia activitatea în afterschool-uri, grădinițe pe perioada verii. Odată cu încetarea școlii încetează și măsura de sprijin prin care am asigurat un venit unui părinte pentru ca părintele să poată să stea acasă cu elevul. Părinții trebuie să își reia activitatea”, a declarat Orban, citat de mediafax.ro.
Se interzice participarea la evenimente private în spații închise cu mai mult de 20 de persoane, iar în spații deschise cu cel mult 50 de persoane. În interiorul localităților este interzisă circulația persoanelor în grupuri mai mari de șase persoane, dacă nu fac parte din aceeași familie.