Pe 24 Iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, comuna Salva va trăi momentul emoționant al revederii generațiilor de absolvenți ai Școlii ”Tiberiu Morariu”. Organizat prin grija corpului profesoral sub coordonarea profesoarei Romana Fetti, directoarea unității de învățământ, evenimentul intitulat sugestiv ”De mână cu timpul…la Salva”, va debuta la orele 14:00, cu parada portului popular. El va continua în curtea școlii, cu un Te Deum și un parastas în memoria dascălilor și elevilor trecuți în neființă. De la ora 14:30, în cadrul Galei Educației vor fi acordate o serie de premii și diplome. Punctul de atracție va fi spectacolul artistic susținut de ansamblul folcloric ”Păunașii Salvei”, programat de la orele 15:00. Un concert folk este programat de la ora 19:00, sărbătoarea comunei Salva urmând a se încheia la lumina unui foc de tabără.
Manifestarea este organizată de școala din Salva, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, Primăria și Consiliul Local Salva, Casa Costumului Popular Virginia Linul, Parohia Ortodoxă Salva, Căminul Cultural Salva.